Educatia nu este pregatirea pentru viata, educatia este viata insasi. (John Dewey)
MECANISM DE SESIZARE A SUSPICIUNILOR ŞI A FAPTELOR DE VIOLENŢĂ

Sesizarea suspiciunilor și faptelor de violenţă este procesul prin care o situaţie de acest gen, manifestată asupra unui copil, este adusă la cunoştinţa autorităţilor competente de către personalul unității de învățământ/elevi/părinţi, pentru a se lua măsuri adecvate în interesul victimei, al martorului şi al autorului actului de violenţă, urmând ca acestea să asigure sau să faciliteze accesul la servicii specializate, în vederea reabilitării stării de sănătate fizică şi psihică.
La nivelul unităţii de învăţământ, elevii şi părinţii/reprezentanţii legali pot raporta suspiciunile şi cazurile de violenţă oricărui membru al personalului unității de învățământ.
Suspiciunile şi cazurile de violenţă pot fi raportate atât prin metode de sesizare confidenţială, cât și prin metode de sesizare anonimă, care vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinţilor/reprezentanţilor legali, după cum urmează:

 Metodele de sesizare confidențială :
  • direct: persoana care dorește să sesizeze o suspiciune /o faptă de violență se prezintă la sediul unității de învățământ și se adresează direct educatoarei / învățătorului / dirigintelui / oricărui membru al personalului unității de învățământ / conducerii unității de învățământ;
  • în scris: persoana care are suspiciuni / cunoaște o faptă de violență formulează o sesizare scrisă a situaţiei de violenţă asupra copilului / elevului pe care o predă personal educatoarei / învățătorului / dirigintelui / oricărui membru al personalului unității de învățământ / conducerii unității de învățământ sau o transmite prin poștă / curier la sediul unității : Școala Gimnazială Tătărani, Sat Tătărani, Com. Tătărani, Jud. Dâmbovița, Str. Principală, Nr. 115, Cod poștal: 137440 / prin fax : 0245238098;
  • prin intermediul poștei electronice: transmiterea unui e-mail la adresa de e-mail a unității de învățământ: scoalatatarani@gmail.com / a personalului responsabil cu gestionarea acestor situații: adrian.rotaru92@gmail.com, adrese comunicate elevilor și părinților/reprezentanţilor legali;
  • prin intermediul telefonului: la numărul de telefon al unității de învățământ: 0245238098, la care persoanele pot suna și raporta informații privind suspiciunile și faptele de violență.
 Metodele de sesizare anonimă :
  • prin intermediul cutiei de sesizări anonime: persoana care dorește să sesizeze în mod anonim o suspiciune / o faptă de violență va depune sesizarea în cutia special destinată și amplasată într-o locație discretă;
  • prin intermediul liniei telefonice anonime: elevilor și părinților/reprezentanților legali li se va furniza un număr de telefon special la care pot suna și raporta informații fără a fi identificată persoana (număr de telefonie fixă : 0245238098) ;
  • Email-ul anonim: crearea unei adrese de e-mail dedicate sau folosirea unui serviciu de email anonim pentru a permite trimiterea de informații fără a fi dezvăluită identitatea (utilizarea unor servicii concepute pentru trimiterea de e-mailuri anonime, cum ar fi AnonymousEmail.me sau Send Email și Secure Mail care sunt servicii de e-mail anonime ce se pot utiliza pentru a trimite un e-mail fără a se dezvălui identitatea).
  • Formular Google: elevii și părinții pot utiliza un formular Google pentru a trimite informații fără a se dezvălui identitatea.
    Formular anonim de sesizare a faptelor de violență


Este obligatoriu ca persoana care face sesizarea să ofere toate informaţiile relevante pe care le cunoaşte cu privire la situaţia de violenţă asupra copilului / elevului semnalată. În cazul sesizării anonime, aceasta trebuie să cuprindă suficiente elemente de identificare a copilului / elevului victimă a violenţei (cel puţin numele şi adresa la care poate fi găsit). În lipsa acestor informaţii, intervenţia unității de învățământ este imposibil de realizat.

În situaţia în care fapta de violenţă este sesizată de elevi, personalul unității are obligaţia să îi asculte cu răbdare, calm şi să îi protejeze împotriva oricărei forme de discriminare sau răzbunare din partea altor elevi sau adulţi.
Personalul foloseşte un limbaj adecvat gradului de maturitate şi gradului de vulnerabilitate al persoanelor implicate. Personalului unității îi este interzisă folosirea unui limbaj / ton acuzator, interogator, intimidant, umilitor, care învinovăţeşte. Personalul unității nu va întreprinde nicio acţiune care să aducă atingere demnităţii persoanelor implicate.
La locul săvârşirii faptei, personalul are obligaţia să elimine riscurile, să apeleze numărul unic de urgenţă 112, dacă este necesar, să sesizeze personalul medical, dacă este necesar, şi să le redea elevilor sentimentul de siguranţă fizică şi emoţională.
Pentru prevenirea revictimizării, intervievarea repetată a victimei/victimelor este interzisă. În funcţie de gravitatea cazului, intervievarea persoanelor implicate este realizată de reprezentanţii poliţiei, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau ai unităţii de învăţământ.
Personalul unității este obligat să comunice cu părinţii / reprezentanţii legali despre situaţia de violenţă / corelată în absenţa preşcolarului / elevului, în prezenţa consilierului şi / sau a mediatorului şcolar (dacă este cazul), într-un spaţiu care asigură confidenţialitatea celor implicaţi.
Personalul unității este obligat să păstreze confidenţialitatea cu privire la identitatea persoanelor implicate în situaţia de violenţă - autori şi victime, respectiv a celor implicaţi în situaţiile corelate, faţă de toţi membrii comunităţii şcolare, cu excepţia persoanelor care au responsabilităţi sau constituie persoane-resursă în managementul cazului.

Conducerea unităţii de învăţământ are obligaţia să sesizeze cazurile de violenţă asupra copilului la numărul naţional 119 şi să colaboreze cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru managementul acestora, în interesul superior al copilului.
Dacă există suspiciunea comiterii unei infracţiuni, conducerea unităţii de învăţământ are obligaţia să sesizeze poliţia şi să colaboreze cu organele de anchetă.

Pentru managementul cazurilor de violență raportate, se va acționa în acord cu Procedura de management a cazurilor de violenţă, aprobată prin Ordinul nr. 6235/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu procedura privind Managementul cazurilor de violenţă asupra preşcolarilor, elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar, elaborată la nivelul unității de învățământ.

MATERIALE UTILE
DIRECTOR,
PROF. PERIANU MARILENA RAMONA